RSS

La grătar cu copiii

29 Jul

     Înainte de sfârşitul anului şcolar am hotărât cu elevii mei să organizam un picnic într-o sâmbătă, în curtea şcolii. Urma să facem un grătar din cârnăciori şi mici, eu şi vreo 20 de copii.

     Am ajuns dimineaţă pe la 8 şi copiii erau deja în faţa şcolii. Ne-am pus repede pe treabă. Era primul grătar pe care îl făceam, dar m-au ajutat şi copiii. După o muncă imensă în care am preparat cam 100 de mici şi vreo 40 de cârnăciori, ne-am aşezat la masă. Vorba vine la masă. De fapt ne-am aşezat pe pătură, pe iarbă.  Micii erau cam cruzi, dar nu s-a plâns nimeni. Toţi eram morţi de foame. După masă au urmat jocuri, cântecele, unii s-au apucat de educaţie fizică, alţii se credeau cântăreţi…

     A fost foarte frumos. Am stat până la ora 16.30 cu copiii. Am ajuns în Iaşi mai epuizată decât ajungeam de obicei. Mă durea capul îngrozitor pentru că făcusem insolaţie. Pielea de pe mâini îmi ardea, astfel încât am tratat-o cu iaurt. Oricum, a fost o experienţă de neuitat pe care aş repeta-o oricând cu riscul de a face din nou insolaţie.

Muncă în grup...

Cătălin

Mihaela

Ionuţ

la masă

Marius

Înainte de plecare

 
Leave a comment

Posted by on July 29, 2010 in macaresti

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: