RSS

Lacrimile ghiocelului

19 Mar

Timpul s-a scurs ca un izvor repede şi zbuciumat. A sosit şi prima zi de primăvară. În această zi un copil a mers în pădurea din apropierea satului în care locuia.

La tulpina unui copac bătrân, un ghiocel se chinuia să-şi scoată firavele petale albe dintre frunzele umede şi grele ce erau căzute pretutindeni în jurul lui. Văzând minunata floricică, băiatul se apropie să o privească mai bine. Imediat îi vine în minte să o rupă şi să o ducă acasă mamei sale. Se răzgândeşte şi începe să colinde pădurea în căutarea altor minunăţii. Observând însă că în pădure nu se mai arată nici o floare, se întoarce la firavul ghiocel. Puritatea şi frumuseţea acestuia îl impresionase foarte tare. Nerezistând frumuseţii acestuia, băiatul l-a rupt. După aceea l-a luat în mânuţele lui să îl analizeze mai îndeaproape. După puţin timp, din petalele şi tulpina ghiocelului începură să picure picături strălucitoare de alb şi roşu pe pânzele de păianjen ce erau ţesute în jur. În adierea vântului picăturile căzute pe pânza de păianjen păreau împletite. Copilul s-a speriat, a scăpat ghiocelul pe frunzele umede şi a fugit spre casă. În drumul lui şi-a dat seama că ghiocelul plângea pentru că îl rupsese şi îi luase viaţa. Seara a visat că acesta îl ruga să nu îl rupă şi să îl lase să sune din clopoţelul său pentru a vesti primăvara. A visat, de asemenea, şi picăturile albe şi roşii, care curgeau împletindu-se una cu cealată şi formară un izvor la tulpina copacului. Dimineaţa, când s-a trezit, băiatul a fugit înapoi în pădure, în locul în care găsise ghiocelul. L-a găsit în acel loc, abandonat şi trist. L-a luat în mână şi a început să plângă, deoarece nu ştia cum să îl învie. L-a pus înapoi între frunzele rupte, sperând că se va putea bucura din nou de razele soarelui. S-a aşezat lângă acesta şi a aşteptat să vadă ce se va întâmpla. În prima zi nu s-a întâmplat nimic. Ghiocelul era la fel de trist, şi petalele îî erau moleşite. A doua zi frunzele au început să se ridice puţin, dar floarea îi rămase aplecată spre tulpina ce îi fusese ruptă. A treia zi soarele încălzea natura cu mai multă putere. Clopoţelul giocelului era la fel de trist. Stătea aplecat spre picăturile albe şi roşii, ţesute în pânza de păianjen. Băiatul, supărat, a realizat că floarea nu va mai redeveni aşa cum a fost înainte de a fi ruptă şi regretă amarnic fapta sa.

Pentru a încerca să îndrepte fapta făcută, micuţul a împletit un şnur din firele albe şi roşii de păianjen. La începutul fiecărei primăveri, dăruia un astfel de şnur prietenilor pentru a le vesti sosirea acestui anotimp. A numit acest şnur mărţişor, după prima lună a primăverii. Astfel, mărţişorul a devenit, alături de ghiocel, un sol al ei.

 

Elevă: Ionachie Ionela, clasa a VIII-a B

SAM Dumeşti

 

 

Tags: , ,

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: