RSS

Category Archives: Lucrări participante la “Decadele mărţişorului”-2010

Regatul Roşu şi Regatul Alb

A fost odată ca niciodată o regiune întinsă unde se aflau două regate mari. Unul dintre regi avea un fecior pe nume Roşu şi celălalt rege avea o fiică pe nume Alba. Cele două regate nu se înţelegeau.

Într-una din zile feciorul porni la vânătoare şi la marginea pădurii o zări pe Alba. Deodată, din pădure ieşi o căprioară ce fugea înspăimântată pentru că un lup înfiorător o urmărea. Băiatul, dintr-o lovitură reuşi să răpună lupul. Când întoarse capul să o vadă pe Alba, aceasta dispăruse. A doua zi s-a întâmplat aproape acelaşi lucru. Alba dispărea de fiecare dată când el vroia să se apropie de ea. Se hotărî feciorul să meargă la curtea lui Alb Împărat. Însă nu fu primit înăuntru din cauza neînţelegerilor dintre cele două regate. Dezamăgit, porni spre casă. Prin pădure zări lupul pe care îl ucise cu o zi înainte. I se păru ciudat că e în viaţă şi hotărî să îl urmărească. Animalul intră într-o peşteră. Prinţul porni după el. Pe loc, lupul se transformă într-un vrăjitor. Când a înceract să plece, vrăjitorul l-a oprit şi l-a aruncat într-o râpă adâncă. Împăratul îl căută în zadar pe feciorul lui. Nu îl găşi nicăieri. Parcă îl înghiţise pământul. După o perioadă lungă de timp, reuşi împăratul să ajună la peştera unde fusese prin fiul lui şi zări coroana lui jos. Deodată se auzi un sunet ciudat şi în faţa lui apăru vrăjitorul. Acesta îl aruncă şi pe împărat în râpa în care se afla feciorul. Degeaba au încercat cei doi să strige după ajutor. Peştera era fermecată şi nu îi auzea nimeni. Peste câteva zile trecu pe acolo fata Împăratului Alb. Aceasta simţi că ceva nu este în regulă cu acel loc pentru că avea şi ea puteri magice. Intră în peşteră şi îi găsi pe cei doi prizonieri. Imediat apăru şi vrăjitorul, însă fata îl văzu la timp şi îl transformă în stană de piatră. Reuşi astfel să îi salveze pe cei doi. Natura revenise la viaţă de bucurie. Păsările cântau şi florile răspândeau pretutindeni un miros îmbietor. Din ultimele firicele de zăpadă îşi scoase capul la lumină un ghicel plăpând. Cele două regate s-au împăcat pentru totdeauna şi Roşu a luat-o de soţie pe Alba. Supuşii lor au hotărât să sărbătorească în fiecare an acest moment fericit, purtând la mâini firicele de aţă roşie şi albă, împletite. Acestea simbolizau dragostea, unitatea, fericirea, sinceritatea, puritatea şi adevărul.

Şi în zilele noastre se serbează ziua mărţişorului. Pe 1 martie băieţii dau fetelor pe care le plac mărţişoare în semn de prietenie. La sfărşitul lunii martie aceste mărţişoare se agaţă în copaci pentru ca aceştia că aibă rod bogat în anul respectiv.

 

Elev: Dulgheriu Adi, clasa a V-a A

SAM Dumeşti

 

 

 

Tags: , , ,

Povestea mărţişorului

Era un sfârşit de iarnă îngrozitor. Afară era aşa de frig că nu-ţi venea să laşi nici măcar un animal în asemenea ger!

În acel ger cumplit îndrăzni să scoată căpuşorul afară un mic ghiocel, firav şi plăpând. Pe cât de firav era, pe atât de curajos. Avusese curaj să iasă de sub zăpada care abia începea să se mai topească. Iarna încerca să îl facă pe ghiocel să intre din nou în pământ, să se întoarcă de unde venise. Însă el se înălţa mereu, neluând în seamă nimic. Vântul de enervă şi luă o mulţime de spini în braţele lui. Se îndreptă cu acestea către ghiocel. El îl rugă să fie lăsat în pace pentru că nu greşise cu nimic. Primăvara se apropia şi el trebuia să o vestească. Dar vântul se tot apropia cu repeziciune şi aruncă peste el o grămadă de spini. Unul dintre spini îl nimeri în clopoţelul lui alb. Deodată, picuri mici de sânge începură să picure în zăpada de un alb imaculat. Imediat apăru o zână care îl luă pe ghiocel în palma ei, salvându-l din ghearele frigului. Zâna cea bună era chiar primăvara şi cea care a vrut să îi facă rău florii era sora ei, iarna. Ghiocelul ,sfios, îi mulţumi primăverii că îl salvase. Aceasta suflă spre floare şi rana se vindecă imediat.Zăpada se topi, iarna fu alungată şi peste tot ghiocei mici şi plăpânzi îşi scoteau clopoţelul la lumină. Pentru curajul lui l-a numit vestitor al primăverii, alături de frumosul fir de mărţişor împletit din alb şi roşu şi care aminteşte de sângele ghiocelului curs pe zăpada pufoasă. Albul simbolizează puritatea şi roşul, curajul şi iubirea.

Luna martie este dedicată încă de pe atunci sosirii primăverii. Aceasta aduce cu ea speranţă, lumină, căldură, fericire, dragoste. Oamenii sunt mai buni şi mai darnici. Îşi împart mărţişoare în semn de prietenie.

Eleva: Toma Veronica, clasa a VIII-a B

SAM Dumeşti

 

 

Tags: , , ,

Povestea mărţişorului

A fost odată o prinţesă frumoasă ce stăpânea puterea gheţii. Fiind o prinţesă de gheaţă, cobora din regatul ei pe pământ pentru a aduce aminte pământenilor, că ea stăpâneşte pământul şi că, niciodată nu îi va da surorii sale, Primăvara, locul cuvenit.

Ea purta o rochie albă, lungă până la pământ şi împodobită cu flori de gheaţă, ce străluceau ca nişte diamante. Orinde păşea ea, se transforma în gheaţă.

Mergând într-una din zile printr-o pădure de brazi înalţi, găsi în mijlocul acesteia un trandafir roşu ca sângele, cu un miros plăcut şi care răspândea în lumina întunecoasă o lumină orbitoare. Prinţesa se apropie de el, intenţionând să îl ia cu ea în lumea gheţii. Însă ceea ce nu ştia crăiasa era că acea floare era blestemată de cea mai mare vrăjitoare din lume. Aceasta aruncase asupra trandafirului un blestem cumplit: în momentul în care cineva se va înţepa în spinii lui, va muri. Ea luă trandafirul şi pleacă spre palatul de cleştar. Ajunsă aici, prinţesa se duse într-o cameră friguroasă, de gheaţă. Totul din acea cameră era din gheaţă. Crăiasa puse trandafirul pe pat şi în acel moment ferestrele camerei s-au deschis larg şi un vânt rece a invadat încăperea. În locul în care a fost pus trandafirul a izbucnit un foc. Cu toate că patul fuse distrus, trandafirul rămase ca neatins. Prinţesa îl luă repede şi, din neatenţie, se înţepă într-un spin. În acel moment, pe rochia albă a ei, începură să apară pete roşii de sânge. Pe loc rămase fără aer şi căzu lângă pat. Slujitorii o găsiră şi o duseră într-un loc sigur. Toată lumea de la palat era îngrijorată pentru tânăra crăiasă. După trei zile şi trei nopţi prinţesa se trezi într-o lume diferită de cea în care trăia ea. Puterile îi fuseseră luate şi ea devenise o simplă prinţesă. Purta rochia cea albă pătată cu sânge. Nu ştia de unde provin acestea şi unde a ajuns, însă după un timp îşi aminti cele întâmplate. Se uită împrejur şi îşi dădu seama că se află în paradisul surorii sale, Primăvara. Imediat a înţeles că trebuia să îi cedeze locul acesteia. O întâlni pe sora sa în palatul ei şi îşi ceru iertare. Primăvara luă locul surorii sale de gheaţă şi hotărî ca prima lună a ei să se numească martie. Simbolul primăverii a devenit  mărţişorul, un şnuruleţ împletit din fir alb şi roşu, care să amintească de crăiasa de gheaţă şi de legenda acesteia.Prinţesa i-a oferit Primăverii acest mărţişor confecţionat din pânza rochiei sale albe cu pete roşii. Mărţişorul a devenit simbolul împăcării celor două surori.

Tradiţia lui a fost păstrată până în zilele noastre, doar că semnificaţiile s-au schimbat. Astăzi, băieţii oferă fetelor mărţişoare pe 1 martie în semn de respect pentru acestea. Totodată, el este şi simbolul primăverii. Trandafirul rupt de crăiasă reprezenta blestemul iubirii, iar rochia albă însemna puritatea. Martie înseamnă iubire contopită cu puritate.

Eleva: Plăcintă Veronica, clasa a VI-a A

SAM Dumeşti

 

 

Tags: , ,

O altă poveste a mărţişorului

 

A fost odată, demult, o fată care iubea foarte mult păpuşile. Pentru că nu avea nici

fraţi şi nici surori, aceastea îi ţineau companie. În fiecare zi cosea hăinuţe păpuşilor ei.

Sosi cu repeziciune primăvara. Fata noastră continua să se ocupe de aceleaşi lucruri, hăinuţe din ce în ce mai multe şi mai frumoase pentru păpuşile ei. Deodată observă că două dintre păpuşi nu avea hăinuţe. Însă materialele pe care le avuse erau terminate. În schimb îi tămaseră două ghemuri cu aţă albă şi roşie. Se gândi ce să facă, astefel încât şi cele două păpuşi ale ei să aibă hăinuţe. Atunci se hotărî să le croşeteze două rochiţele, una albă şi cealaltă roşie. Văzând-o, mama ei a întrebat-o dacă ştie ce simbolizează cele două culori şi i-a spus povestea mărţişorului. Roşul înseamnă dragostea pentru semeni şi albul, puritatea. Fata le-a dat celor două păpuşi nume. Pe cea îmbrăcată în alb a numit-o Sinceritate şi pe cea îmbrăcată în roşu, Iubire. Într-o zi, pe când se întorcea acasă din pădure, la începutul lunii martie, văzu într-o curte o fetiţă frumoasă, dar tare tristă. Aceasta se juca cu pământ şi cu nişte păpuşi confecţionate din lemn. Fetei noastre i-a fost tare mila de acea copilă şi a doua zi i-a adus cele două păpuşi ale ei. Aşa au devenit foarte bune prietene. Împreună au confecţionat mărţişoare, din aţa roşie şi albă, pe care le-au legat în copaci pentru a prinde rod în anul respectiv. Cu timpul, oamenii au transmis din generaţie în generaţie această tradiţie şi astfel, a ajuns şi în zilele noastre.

Şi nou sărbătorim venirea primăverii oferind mărţişoare celor dragi, ca simbol al dragostei şi prieteniei ce le-o purtăm.

Eleva: Popa Mihaela, clasa a VI-a A

SAM Dumeşti

 

 

 

Tags: ,

Misterul mărţişorului

A fost odată, demult, demult, un împărat care avea o împărăteasă frumoasă şi pe care o iubea nespus de mult. Împreună aveau un flăcău frumos, înalt, cu părul negru ca abanosul, dar care era foarte trist. Alfred nu se putea bucura de ceea ce avea deoarece iubea o fată din împărăţia vecină, pe care ai lui nu o acceptau nici în ruptul capului.

Călcând însă peste porunca părinţilor lui, Alfred plecă într-o zi în împărăţia vecină să o ceară pe fata iubită de soţie. Pe aceasta o chema Iasmina, iar pe tatăl ei, Apollo. Până la palatul lor, Alfred avea de parcurs cale lungă. Trebuia să treacă printr-o pădure întunecoasă şi plină de primejdii, dar şi peste două ape întinse. Încă de dimineaţă, tânărul a plecat în lunga sa călătorie, încrezător şi hotărât. După trei luni, băiatula  a ajuns la poarta lui Apollo. A fost poftit în împărăţie, însă când împăratul  a auzit pentru ce a venit la curtea lui, i-a spus:

-Bravule fecior, dacă reuşeşti să îmi îndeplineşti trei porunci, eu îţi promit că ţi-o dau pe fata mea de soţie.

-Cum să nu, împărate? Voi face orice. Care sunt poruncile Măriei-Tale?

-Prima poruncă este să îmi aduci floarea-de-colţ ce se află pe vârful celui mai înalt munte din împărăţia mea. A doua este să îmi aduci iepurele de argint din Pădurea Plângerii şi a treia poruncă să vânezi un urs, cel mai puternic şi bătrân din zonă, pe care să mi-l aduci ca trofeu.

Alfred a părăsit împărăţia şi a pornit la drum pentru a îndeplini poruncile împăratului. Cale lungă a făcut feciorul până a ajuns în vârful celui mai înalt munte. De aici a luat floare-de-colţ şi i-a adus-o împăratului. Acesta, bucuros şi uimit de curajul tânărului, l.a felicitat. A doua zi a pornit spre Pădurea Plângerii. Cu greu a reuşit să prindă iepurele de argint, ce se ferea de ochii lumii în această pădure miraculoasă. Cu toate aceste, băiatul avea puteri specile, pentru că se trăgea dintr-un neam de războinici. A mers şi de această dată la Apollo şi acesta i-a spus:

-Alfred, primele două porunci au fost destu de uşoare pentru tine, din câte văd. Ca să o îndeplineşti şi pe ultima trebuie să dai dovadă de foarte mult curaj şi de multă putere.

-Împărate, cu inima mea pură plină de iubire pentru fiica ta, am să reuşesc şi de această dată.

Alfred plecă în pădure şi umblă, umblă, căutând urmele lăsate de cei mai puternic urs din acele meleaguri. Până la urmă a ajuns la bârlogul ursului. Pentru că era iarnă, acesta dormea în bârlogul său. A reuşit să îl înjunghie, însă ursul s-a trezit şi între cei doi a început o luptă grea. Ursul l-a zgâriat pe umăr pe Alfred, însă până la urmă tânărul a reuşit să îl doboare. Picăturile de sânge ale flăcăului au căzut în zăpada albă. Luând capul ursului, băiatul a pornit spre curtea împăratului. Pe o potecă din pădure îi ieşi în cale o bătrânică. Aceasta îi spuse:

-Albul zăpezii, al anotimpului în care tu ai reuşit să îndeplineşti poruncile împăratului pentru a o lua de soţie pe fiica lui, înseamnă puritate, puritatea ta sufletească. Roşul sângelui tău înseamnă curajul şi dibăcia de care ai dat dovadă.

Se aplecă şi împleti două fire, unul alb şi altul roşu, pe care le legă mai apoi la mâna lui Alfred spunându-i că acesta este un mărţişor pe care trebuie să îl poarte la începutul fiecarei primăveri. Va putea oferi apropiaţilor acest obiect, ca simbol al speranţei într-un nou început adus de primăvară.

Ajuns la curta împăratului, acesta se bucură văzând trofeul adus şi îi dete băiatului fata ca soţie. Nunta ţinu trei zile şi trei nopţi. De asemenea, împăratul a poruncit ca în fiecare an, la începutul lui martie să fie sărbătorit mărţişorul şi primăvara, ca simbol al înfrăţirii dintre cele două regate certate de prea mult timp.

Eleva: Ciorap Ana-Maria, clasa a V-a

SAM Dumeşti

 

 

Tags: , ,

Legenda mărţişorului

A fost odată ca niciodată un ţinut împărătesc ce se afla în conflict cu alt ţinut împărătesc de vreme de o mie de ani. Unul se numea Ţinutul Roşu şi era condus de Împăratul Roşu şi celălalt se numea Ţinutul Alb, condus de Împăratul Alb. Cele două ţinuturi nu se înţelegeau şi nu colaborau niciodată. Cei doi împăraţi nici nu vroiau să ştie cât de bine ar fi dacă s-ar înţelege.

Într-una din zile, la începutul primăverii, un localnic din Ţinutul Roşu, fiind pasionat de artă, a confecţionat un obiect frumos, de pânză, din culorile alb şi roşu. La început nu ştia cum să denumească această creaţie atât de splendidă. După un timp s-a hotărât să îi spună mărţişor. A doua zi a mers la împărat şi i-a arătat ce crease. Împăratul a fost indignat când a văzut aşa ceva, mai ales pentru că în regatul lui culoarea alb era interzisă. Nici nu se auzise să fie folosită alături de cea roşie. Omul nostru a fost pedepsit.

Povestea s-a repetat, însă de această dată în ţinutul vecin. Într-o altă zi, se prezentă la Împăratul Alb o fată cu un mărţişor confecţionat din aceleaşi culori, alb şi roşu. Aceasta îi spune împăratului:

-Împărate, vezi ce frumos arată acest mărţişor? Culorile se împletesc şi se combină de minune! Nu creti că a venit vremea să te împaci cu Împăratul Roşu?

-Ce tot spui acolo? Ce-i cu bazaconiile astea? Pentru îndrăzneala ta vei fi dusă la închisoare! Ştii că în regatul meu culoarea roşie este interzisă. Nimeni nu-mi va încălca porunca atât timp cât voi trăi!

Această femeie a fost dusă şi închisă în temniţele palatului. Mai mult, a fost pedepsită: nu i se dădea mâncare şi era lovită fără milă de gărzile împăratului. Tânăra a stat foarte mult închisă. După câteva luni, văzând că nu mai rezistă, a cerut o bucată de hârtie pe care a scris:”Împărate, cât am stat aici mi-am dat seama că aceste două ţinuturi vecine care sunt certate au o semnificaţie aparte. Ţinutul Alb, pe care îl cârmuieşti cu înţelepciune semnifică puritatea, sensibilitatea, iar celălalt ţinut reprezintă sânge, curaj, dragostea de semeni. Cred că ar fi minunat ca cele două ţinuturi să se înţeleagă la fel ca doi fraţi de sânge.” După ce a scris acestea, femeia şi-a dat duhul. Soldaţii au dus acea hârtie la împărat. Acesta a citit-o şi a fost foarte emoţionat. A mers imediat la împăratul Roşu şi i-a cerut să facă pace pentru totdeauna. Cele două regate au devenit de nedespărţit.

De atunci, la începutul fiecărei primăveri, oamenii oferă mărţişoare semenilor lor în semn de respect, sinceritate şi dragostea pentru aceştia.

Eleva: Mindirigiu Mihaela, clasa a VII-a B

SAM Dumeşti

 

 

 

Tags: ,

Legenda mărţişorului

A fost odată ca niciodată o babă foarte rea, care avea o fiică vitregă. Pe aceasta o ura foarte mult.

Într-o zi geroasă de sfărşit de iarnă, baba a obligat-o să meargă la râu şi să spele nişte haine albe, dar care erau foarte murdare. Fata, cu cât spăla mai mult, cu atât hainele deveneau tot mai negre. Atunci fata începu să plângă. Deodată, apăru un tânăr frumos pe nume Mărţişor. Acesta era călare pe un cal alb. Băiatul îi dărui fetei o floare roşie, pe care i-o prinse în păr şi îi spuse să meargă acasă. În momentul în care a intrat pe uşa casei, mare i-a fost mirarea fetei. Dat şi mai mare a fost a babei , care a văzut că hainele erau albe ca zăpada. Supărată şi mânioasă, aceasta scăpă cana pe care o avea în mână şi un ciob din aceasta sări în mana fetei. Din mâna ei curse sânge cald şi roşu, care pătă hainele albe. O întrebă pe fată de unde are acea floare prinsă în păr şi îşi dădu seama imediat că este vorba de Mărţişor, duşmanul ei. A doua zi porni în căutarea lui Mărţişor pentru a se răzbuna. Baba nu putea accepta faptul că un om bun a ajutat-o pe fată. Cu cât baba mergea mai mult, cu atât vremea se răcea. La capătul unei păduri dese şi întunecoase îl găsi pe cel căutat. Nici nu apucă să îi spună ceva că se şi prăbuşi pe zăpadă. Mărţişor rămase cu fata vitregă a babei şi trăiră fericiţi până la adânci bătrâneţi.

De atunci a apărut tradiţia mărţişorului ca simbol al binelui care învinge răul şi al primăverii care alungă iarna şi readuce natura la viaţă.

Eleva: Drumea Camelia, clasa a VII-a B

SAM Dumeşti

 

 

Tags: