Blog mutat pe calliope22.info

De acum incolo ma veti gasi pe www.calliope22.info.

Va astept!

 

Şi eu merg la muzeu

Întrebată la ce sunt invitaţi ieşenii să participe în perioada 18-24 martie 2011, pot răspunde, mai în glumă, mai în serios, că  nu ştiu alţii cum sunt, dar eu…….până pe 24 am de gand să mă lupt cu gripa, ce a năvălit fără de ştire asupra mea. Joi, în ziua de 24 martie, vreau să ajung la Bojdeuca din Ţicău, la acea ” bojdeucă de căsuţă”, aşa cum o numea Creangă.

Şi ca să răspund şi la a doua întrebare, voi spune că da, şi bloggerii merg la muzeu…De ce nu ar face-o? Eu nu merg la muzee pentru că sunt profesor, nici blogger, nici pentru că o fac alţii; nu vizitez bojdeuca doar pentru că e Ziua Porţilor Deschise, pentru că va fi televiziunea prezentă şi voi avea prilejul să mă văd la tv (sunt unii care fac asta).  Mai degrabă încerc să mă regăsesc pe mine, redescoperind atmosfera plină de farmec a acelui loc, care impresionează întotdeauna prin simplitate şi modestie, care te poate face să plângi doar privindu-l (bineînţeles, pe cei mai sensibili). Aici pot gusta din plin aerul nostalgic al anilor trecuţi, mă pot simţi mândră de faptul că sunt român, ştiind că între acei pereţi vechi, în acel spaţiu, parcă ferit de lumea contemporană, au trăit mari genii ale literaturii române, ca Eminescu(pentru o scurtă perioadă) şi Ion Creangă. Aici pot simţi cu adevărat liniştea sufletească de care avem cu toţii atâta nevoie, pot reconstitui în gând  întâmplările amuzante ale poveştilor marelui povestitor, pot călători pe calea imaginaţiei în “Amintiri” şi, tot aici,  îl voi regăsi  pe cel ce a scris pentru copii şi despre copilăria copilului universal.

Unii dintre noi nu sunt conştienţi de importanţa muzeelor, considerându-le doar clădiri, instituţii. Însă, acestea reprezintă un cadru de învăţământ, un loc pentru orientarea publicului în aspectele culturale ale vremii. Sunt centre de cultură şi au un rol educativ. Muzeul este un locaş deschis publicului, anume creat pentru a fi arătat, a da cunoştinţe, a forma atitudini. De aceea îl putem numi o şcoală vie. El contribuie la instruirea publicului larg, dar şi la dezvoltarea imaginaţiei şi a sensibilităţii.

De aceea, joi am de gând să iau împreună cu mine la Bojdeuca Ion Creangă pe soţ (blogger înrăit şi veşnic copil-fie vorba între noi), precum şi vreo 7-8 copilaşi de la şcoala unde predau, cei care s-au descurcat mai bine la concursul pe care l-am organizat pe data de 1 martie, anul acesta, cu scopul de a ne reaminti de marele povestitor. Vizita aceasta are şi rol de recompensă pentru micuţii ce şi-au dat interesul să participe la concurs şi să răspundă la întrebările legate de biografia şi bibliografia lui Creangă. Despre acest eveniment(concursul) am scris câteva cuvinte pe blog şi am postat, de asemenea, şi câteva fotografii. Anul următor sperăm că vom reuşi să participăm activ la evenimentul organizat la bojdeucă, prin scurte dramatizări din opera scriitorului.

Vizitând acest loc, vom avea împreună ocazia ( eu, soţul şi copiii) să facem o incursiune în trecut, să sondăm în imaginaţia noastră, să căutăm cu privirea pisicile care şi-au făcut din acel loc, căminul lor, pentru că ştim cu toţii(sau nu) că scriitorul deţinea un grup destul de mare de pisici. Fiecare purta câte un nume asociat unei persoane reale din viaţa lui. Un alt motiv pentru care ar trebui ca toată lumea să viziteze bojdeuca ar fi acela că, ea reprezintă prima casă memorială din România, precum şi unul dintre cele 12 obiective ce compun Muzeul Literaturii Române. Exponatele întâlnite ne vor da prilejul să ne familiarizăm cu stilul de viaţă a lui Creangă, dar ne vor oferi şi mărturii ale tradiţiilor noastre. Bojdeuca păstrează o ambianţă fermecătoare, la fel ca cea din vremurile de odinioară, reprezentând un loc de popas, de meditaţie, de nostalgie, de amuzament, de dulce amestecat cu amar, de întoarcere la propriul nostru început.

Sunt sigură că joi, Creangă va fi alături de toţi cei prezenţi la bojdeuca atât de dragă lui, dar şi prietenului său, Eminescu, loc în care erau feriţi de ochii răi ai lumii şi în care trăiau într-o lume a lor, neînţeleasă adesea de cei din jur. Bustul său va veghea mulţimea celor dornici de cunoaştere( să sperăm că vor fi mulţi vizitatori), iar spiritul său va deveni o părticică a sufletului nostru, al celor ce îl iubim şi ştim să îl apreciem.

Poarta Bojdeucii vă aşteapă, deschisă întotdeauna celor ce vor să pătrundă în universul “Amintirilor” sau care vor să se simtă mai aproape de Creangă şi de opera sa. Acest spaţiu din Ţicău, cu uliţe pline de noroi până la genunchi în timpul ploilor şi pline de praf, pe timp de secetă, trebuie simţit întotdeauna cu sufletul şi cu gândul la ceea ce a reprezentat, şi încă reprezintă, cel ce a ştiut să transforme simplitatea în genialitate.

Cu acest articol particip la concursul organizat de Icar Tours, “Şi bloggerii merg la muzeu“

 

Ziua porţilor deschise la Bojdeucă-Iaşi

Pe data de 24 martie, începând cu ora 14.00 sunteţi aşteptaţi să ne amintim împreună de cel care a fost cel mai mare povestitor român şi cel mai aproape de sufletele copiilor. Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului Turismul Studenţesc.

Să sperăm că ziua de 24 va fi una minunată, plină de umor, aşa cum ne-a obişnuit marele Creangă. Veţi păşi imaginar în lumea “Amintirilor din copilărie” şi veţi pleca de acolo mai bogaţi sufleteşte.

Programul este următorul:

10.30 – 12.00 Tur Micul Muzeograf
14:00 – 14.10 Deschiderea evenimentului şi prezentarea invitaţilor

14:10 – 14.40 Moment artistic

14:40 – 15.10 “Creangă dincolo de biografie”

15.10 – 15.20 Speech Icar Tours

15.20 – 15.25 Încheierea evenimentului

15.25 – 15.45 Turul Muzeului

Voi fi şi eu acolo împreună cu soţul şi câţiva copilaşi de-ai mei…

Dacă e martie, atunci e Creangă şi va fi mereu în sufletele noastre, atât timp cât îl vom păstra acolo.

 

 

S-a aşternut zăpada peste sufletul meu…

Câteodată…îmi ninge în suflet cu steluţe mici şi albe…Câteodată…visele prind contur şi se transformă în concret. Câteodată…melancolia bate uşor la fereastra mea şi mă poartă pe aripi de vis spre trecutul plin de bucurie din copilăria mea, în ţinutul alb dintr-o poveste de mult timp uitată.

În acel ţinut norii cerneau neîncetat steluţe argintii, iar cerul era uneori înnourat, iar alteori alb ca spuma laptelui. Soarele nu mai strălucea cu putere, ci era palid şi ostenit după munca depusă în timpul verii. Zăpada se aşternea ca o mantie albă şi dantelată peste “întinderea pustie, fără urme, fără drum”. Pe atunci toate casele din sătucul meu, ţinutul meu de poveste, păreau la fel. Numai iarna se întâmpla acest lucru pentru că alba crăiasă făcea câte o vrajă şi acoperea totul cu un covor moale şi pufos. Albinele cele albe roiau în văzduh, gătind pământul de sărbătoare. Oamenii de zăpadă stăteau de strajă ca nişte soldaţi muţi şi reci, cu zale de gheaţă.

Ningea ca-n poveste cu fulgi mari ca de vată…Orizontul purta mândru pe creştet cunună de steluţe argintii. Satul purta o mantie albă şi strălucitoare, copacii păreau de zahăr, îmbrăcaţi cu reci podoabe în ramurile goale. Crengile erau gătite cu beteală, ori altele, mai bogate, purtau cojoace grele de zăpadă,mănuşi de puf şi căciuli de blană albă. Câmpul părea de cristal, iazul era ca oglinda, iar la geamuri se ţeseau flori de diamant. Zâna înveşmântată în alb aducea bucurie şi voie bună în inimile tuturor copiilor. Ici-colo se zărea câte un şirag de săniuţe trase de puşti zglobii. Clinchetul clopoţeilor de argint răsuna printre râsetele celor ieşiţi la săniuş.

Aşa îmi amintesc de iarna copilăriei mele…anotimp în care colindam uliţele sperând să găsesc un derdeluş mai bun, patinam cu patine improvizate pe iazul de cristal din marginea satului, făceam tunele prin zăpadă împreună cu căţeluşa mea, Lola, mă băteam cu bulgări în special cu băieţii şi contruiam oameni de zăpadă, prieteni de nădejde, ce mă apărau de bulgării lansaţi de colegii mei de joacă.

Voi păstra vie amintirea copilăriei mele în palatul de cleştar, iar vara nu va reuşi niciodată să topească plapuma de nea aşternută peste sufletul meu nostalgic.

În speranţa că-mi voi regăsi copilăria chiar de Crăciun particip la concursul lansat pe site-ul www.pensiuni-vile. ro

 

Monster Truck@ Era Park

ERA Shopping Park este locul ideal pentru distracţie în acest week-end. Începând de vineri, 8 octombrie, şi până duminică, 10 octombrie, toţi ieşenii vor putea asista la demonstraţii de forţă şi curaj oferite de cascadorii care vor manevra două monster truck-uri uriaşe şi periculoase. În plus, ziua de duminică este dedicată sărbătoririi valorilor locale, printr-un spectacol extraordinar cu şi pentru copii, oferit de micuţii laureaţi ai festivalurilor de muzică naţionale. Astfel, cei care vizitează centrul comercial vor asista la un spectacol susţinut de micile vedete locale, încununat cu premii şi surprize.

Vineri, sâmbătă şi duminică, începând cu ora 18:30, membrii trupei germane Alexis le vor oferi tuturor celor prezenţi o demonstraţie inedită de adrenalină pe două roţi. De la răsturnări cu automobile mici şi maşini strivite la acrobaţii uimitoare, cascadorii vor trece la artileria grea şi vor aduce în scenă cele două maşinării uriaşe: Monster Truck-urile Samson şi Godzila. Cei doi mastodonţi se vor impune fără ezitare, vor trece prin foc şi vor călca în picioare absolut tot ce le stă în cale. Accesul la fiecare dintre spectacole se face pe baza unui bilet cu valoarea de 25 de lei.

 

24 ianuarie-Ziua Unirii

     Nici bine nu am trecut de serbarea lui Eminescu şi am organizat o altă activitate pe data de 24 ianuarie. Timpul de pregătire a fost cam scurt. Fusese înainte vacanţa de Crăciun, apoi activitatea cu Eminescu…Copiii de acolo sunt, cum am mai afirmat, foarte săritori. Astfel că s-au descurcat foarte bine şi pe data de 24.

 

Azi face nunta numai cel ce are bani…

     Cred ca aproape toate fetele viseaza la ziua cand vor deveni miresici. Am visat si eu, iar visul e pe cale sa se implineasca…In august voi avea nunta(cununia religioasa si petrecerea).

     Niciodata nu m-am gandit ce greu e sa te casatoresti. Nu mi-am imaginat de cate vom avea nevoie inainte de casatorie, cate sacrificii vom fi nevoiti sa facem si cate datorii(asta e cel mai grav). Dar, daca tot am planuit evenimentul si ne-am apucat de pregatiri, nu am lasat criza din 2010 sa ne opreasca din drum. Problema este ca nu ne-a dat ea pace si si-a bagat codita in toate pregatirile noastre. Prima data mi-am cumparat rochia de mireasa. Am fost din Iasi tocmai in Bistrita. Prima rochie probata am si cumparat-o. E un model de la Maggie Sottero, Maria Cambrie parca se numeste. A costat in jur de 500 euro, in afara de voal si crinolina(achizitionate tot de acolo). Am avut noroc cu rochia. Nu a fost nevoie sa umblu mult timp dupa ea.

     Mai apoi am contactat o firma de decoratiuni. Din cauza preturilor ridicate, am decis sa pregatesc eu cate ceva pentru nunta. Am cumparat materiale pentru flori, pentru marturii si pentru decorarea paharelor de sampanie pentru miri si nasi. Si…m-am apucat de treaba..Am avut un spor nebun pentru ca imi place foarte mult acest domeniu. Le-am confectionat si sunt multumita de ceea ce a iesit. Am constatat ca reusesc si singura sa fac ceea ce ofera firmele de decoratiuni. Mai raman insa multe de cumparat pana la nunta. Bautura,tortul, prajiturile si fructele ma mai ajung in jur de 35-40 de milioane. Si urmeaza plata meniurilor dupa nunta, formatia,foto, video, decorarea salii si aranjamentele florale.Catastrofaaaaaaaaaaaaa! Am facut un credit la BRD ca sa ma pot casatori. Si nu-mi ajung nici banii respectivi.

     In concluzie, cine n-are bani in ziua de azi nu mai face nunta. Se limiteaza la cununia civila sau traieste in concubinaj. Vremuri grele!

     Atasez fotografii cu materialele realizate de mine. Sper sa va placa!((macar putin)

marturie

cosuletul cu floricele

paharele

     Dupa nunta voi posta si fotografii cu rochia, voalul, casuta pentru bani, etc…

 

Buchet de gânduri: un pas spre trecut…(Mamaia de altădată)

Încă de la început vreau să menţionez că sunt nouă în activitatea de blogger. Mi-am realizat acest blog din dorinţa de a posta materiale din activitatea mea de cadru didactic, de a arăta lumii creaţii literare ale elevilor mei într-un timp duşman cu tot ce înseamnă educaţia. Am ce scrie…Trebuie doar să îmi fac timp. Şi cum să nu-mi fac? Numai când mă gândesc la bucuria copiilor mei când îşi vor vedea fotografiile şi lucrările pe blog, filmuleţele cu scenetele în care au jucat, prind un spor nebun de-a scrie…Sperăm să avem totuşi cititori…

Despre concurs am aflat de la soţul meu, care mă bate la cap de vreo două zile să postez un articol pe această temă. Replica lui cu care a tot încercat să mă convingă a fost: “Nu vrei să mergi la Mamaia? Foarte bine…mergem la Ciric(un lac lângă Iaşi, localitatea în care locuim). E criză, frate! Anul acesta e cel mai prost din câte am trăit în lunga mea viaţă de 25 de ani…

Ce pot să spun despre Mamaia? Am fost o singură dată pe acele meleaguri, în vremea liceului. A fost o vacanţă de familie pentru că am mers împreună cu sora, cumnatul şi nepoata(care e mai mică decât mine cu doar 5 ani). Nu vreau să pară siropos….dar a fost de neuitat. Şi nu voi începe să prezint locurile în care am fost(poate căutate de unii doar pe google şi puse la plesneală: D), ci voi încerca să închid ochii şi să îmi amintesc de Mamaia cea pe care am perceput-o prin ochii cuiva de la ţară, care vedea pentru prima dată marea…

Călătoria cu trenul mi s-a părut lungăăăăăă!În momentul în care am ajuns am spus “bogdaproste”.Am urcat în taxi şi am mers ceva timp, pentru că aveam cazare la o doamnă pe la marginea oraşului Constanţa, la vreo 15 minute de plajă. Când am ajuns acolo îmi era ruşine să stau şi pe picioare…Nu am rămas mult în casă, nici nu ne-am apucat de despachetat şi am plecat spre plajă nerăbdători. Am ajuns şi acolo şi….problemă mare! O puzderie de oameni care îţi provoca ameţeli…Şi încă ceva: cum naiba să mă dezbrac eu în costum de baie în faţa tuturor? Pentru mine costumul de baie era pe atunci sinonim cu costumul Evei!Cumnatul cum a ajuns, ţuşti în apă, sora bâldâbâc, până şi nepoata a îndraznit să intre. Eu stăteam tot pe prosop şi, ce-i mai rău, tot cu hainele pe mine. Nu vă imaginaţi cum mă priveau toţi…Aveam impresia că mi-au crescut coarne, sau că arăt ca un extraterestru. Tot mă curăţam pe la ochi, pe la nas, sperând să nu am ceva…Pe plajă frumos: muzică, nisip fin, soare…Mi-am făcut până la urmă curaj şi am mai eliminat din haine.Am rămas în costum şi  am luat-o la fugă în apă.Surpriză! Am avut un alt şoc: cât stătusem pe plajă mă încălzisem şi apa nu era aşa caldă cum încercase să mă convingă  sora. La început mi s-a părut rece ca gheaţa. Am intrat totuşi. Am tot păşit în larg pentru că apa era foarte mică şi mi s-a părut că am ajuns în mijlocul mării. Nu am devenit eu extraterestru la Mamaia, dar cu siguranţă am devenit raţă pentru câteva zile…Ajunsă în apă nu am mai ieşit decât de câteva ori până seara.Şi nu rămâneam pe mal decât pentru 5-10 minute. Mi se zbârciseră şi degetele şi tot în apă stăteam. Chipurile, mă gândeam eu, nu are lumea cum să mă vadă dezbrăcată dacă stau în apă. Cumnatul a mers după colaci de baie( cred că nu mai are rost să spun că nu ştiam să înot). După ora 20 a reuşit sora mea să ne scoată din apă şi am mers încet spre casă…Seara nici nu mi-am dat seama când a trecut…

A doua zi dis-de-dimineaţă, când am făcut ochi, m-am trezit roşie ca un rac, cu ochii tulburi, cu dureri de cap şi stări de vomă. Clar: făcusem insolaţie! Am încercat să mănânc un iaurt şi am insistat să merg cu ceilalţi la plajă. Cum era să rămân singură cu străinii? N-am apucat să facem 100 de metri că am şi vizitat boscheţeii de pe marginea drumului. Ca un adevărat spartan am avansat spre locul vizat, în marea mea bătălie cu boala. Am reuşit să stric ziua tuturor. Toţi stăteau la plajă, numai eu mi-am ales un loc ferit de soare şi am bolit până seara, când ne-am întors la gazdă. Când m-a văzut, mi-a propus să încerce să facă ceva pentru a mă simţi mai bine. Mi se învârtea capul ca elicea unui elicopter, aşa că nu am înţeles ce vroia să îmi facă. Cu toate acestea, am acceptat. Ce putea să mi se întâmple mai rău? De apă nici nu mai dădusem în ziua cu pricina, de soare nici atât, mâncarea nici n-am vrut s-o văd! Eram o raţă leşinată de data aceasta.

Şi a început şedinţa de terapie. A adus femeia o cruce pe care mi-a pus-o pe frunte…eu am căscat  ochii cât cepele şi m-am  gândit” Ce naiba? A pus diavolul stăpânire pe mine?” Am închis  ochii şi brusc i-am căscat  la loc. Femeia m-a stropit cu aghiazmă, iar stropii reci parcă sfârâiau pe pielea mea. Am îndurat şi asta: poate-poate mi-o fi mai bine! A făcut doamna respectivă vreo câteva rugăciuni, m-a pus să spun “Tatăl Nostru”, mi-a frecat picioarele, m-a pus să pup crucea…şi nu mai ştiu… Cred că am adorm…Când m-am trezit era deja dimineaţă. Soarele îmi făcea din nou cu ochiul de la fereastră. Surpriză: mă simţeam mai bine. Ceilalţi erau la bucătărie, mâncau. Brusc mi-am făcut şi eu apariţia, deja echipată în costum de baie…Cum era să ratez concertele care aveau loc pe plaja din Mamaia? În vremea aceea dacă mergeam la vreun concert era ca şi cum aş fi fost în alt colţ al lumii.

Ne-am echipat cu toţii şi am pornit spre plajă. Apa a fost primul loc vizitat. De data aceasta am purtat şepci, să ne ferim de soare. Cum înotam noi cu mare chef(ne chinuiam să înotăm), se aude glasul cuiva…la microfon. Ne-am dat seama că începe concertul. Am luat-o la fugă prin apă, am lăsat colacii şi în faţa scenei am fost. Erau Giglio. Au urmat Andre, Angels, Alina Sorescu…şi alţii.Doamne, ce fericire era pe capul nostru. Ne-am zbenguit, am cântat, am dansat, am fotografiat vedetele…Ce mai, a fost o zi de neuitat! Nici nu îmi imaginam eu că o să văd atâtea staruri la un metru de mine, la Mamaia. După concert ne-am retras pe pătura noastră. Era deja seară. Ei, dar ziua nu se putea încheia aşa…Cum ne pregăteam noi de plecare, un om care trecea pe plajă  anunţa un concert pentru a doua zi, parcă la Teatrul de vară. Doamne, şi cine urma să cânte! Valahiaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa! Formaţia mea preferată..Pe vremea aceea visam să mă căsătoresc cu Dorin. Iată că n-a fost să fie, dar mi-am găsit pe cineva născut în aceeaşi zi cu el, pe 23 august( a fost o întâmplare, nu am rămas la fel de obsedată încât să o fac dinadins). Wow! Urmau pregătirile pentru următoarea zi…

În ziua următoare n-am avut stare la plajă. Se anunţa o noapte deosebită! Urma să îi văd pe Dorin şi pe Mihai. Am cumpărat flori, aveam steag pe care am scris “Valahia”, am pregătit aparatul de fotografiat, carneţelele pentru autografe…chiar mi-am luat şi câteva postere la mine pe care le tot afişam pe plajă, am scris pe nisip numele trupei preferate…Pentru cei din jur redevenisem extraterestrul din prima zi. Dar, de data aceasta, nimic nu mai conta pentru mine… Seara a venit cu greu. Am ajuns la locul cu pricina. Am dat şpagă să prindem locuri în faţă..Concertul a fost superb, parcă visam de-a binelea! După spectacol am alergat cu nepoata mea în culise să le dăm băieţilor florile, să facem poze, etc. Aceştia, au văzut aparatul şi s-au aşezat pentru fotografie…moment în care, Andreea(căscata-adică eu) a luat-o la fugă înapoi în sală. Nepoata, nedumerită, ţup-ţup după mine. Băieţii şi mai nedumeriţi. Când am ajuns în sală am realizat ceea ce făcusem. Îmi venea să urlu de nervi. Din cauza emoţiilor nici nu reuşisem să deschid gura…Ce să mai vorbim de autografe, de poze cu ei… Le-am scris mai târziu, după câteva luni, la Fan Club şi mi-au trimis fotografii cu ei şi autografe, însă nu era acelaşi lucru…Dezamăgite, am ieşit din sala de spectacol…M-a spurcat sora pentru mita pe care o dăduse să prindem locurile…Nu mai auzeam nimic. A doua zi deja ne amuzam pe această temă.

Au urmat alte zile pline de peripeţii. Aş putea să mai scriu vreo câteva pagini dacă le-aş detalia pe fiecare. Pe scurt însă, pot spune că am mai mers la concertele de pe plajă, am vizitat un pic şi oraşul Constanţa, am fost la Cazino şi la Muzeul Marinei, am mers şi în parcul de distracţii, unde nepoata mea, Alexandra, s-a plimbat cu trenuleţul groazei. În loc să iasă înspăimântată, a ieşit dezamăgită, sadica! Multe lucruri poate că nu mi le aduc aminte pe moment şi mi le voi aminti după ce postez articolul, sau poate că mai târziu…

În concluzie, pentru mine Mamaia înseamnă nostalgie, împlinire, fericire,dor…Nu e acea staţiune de fiţe de care vorbesc toţi…Eu m-aş întoarce în acele locuri pentru că, poate, nu am avut în trecut ocazia să o cunosc mai bine. M-aş întoarce pentru a retrăi acele clipe de bucurie pe care le-am trăit demult şi care sunt ascunse pe undeva, în cotloanele sufletului meu, dar care nu-s uitate. M-aş întoarce să descopăr o altă Mamaie, văzută acum prin ochii unui adult. Şi m-aş mai întoarce pentru că reprezintă o punte spre trecut, un trecut dominat de inocenţa vârstei, de linişte şi infinit.

La sosirea în Mamaia

Tatonarea cu apa

Cu nepoata mai înaltă decât mine

(jumătate)Andre în concert

Cu faţa roşie ca racul, la datorie cu un cântăreţ(azi nu mai ştiu de el)

În parcul de distracţie; la Radio Vacanţa

Insolaţie

În nisip scrie " Valahia"

La concertul cu Valahia

Astea fură pozele din trecut. Cu siguranţă cele de anul acesta ar avea alt parfum. Vi le-aş putea arăta, dacă m-aţi lăsa…să câştig!